Meta tags:
description= Din țara unde nici apocalipsa nu vine;
Headings (most frequently used words):
de, nu, și, să, mai, pe, în, la, întâmplat, când, cu, care, vă, româniei, psd, pentru, se, uitați, face, românia, arhiblog, devine, generația, mizerabilă, cea, am, primele, un, despre, reciclez, ce, fallout, articole, uitat, ca, ruzzia, ultimele, voi, cum, fără, lucru, bine, urcă, scroafa, atunci, societate, moartea, pedeapsă, ideea, coteț, fezabilă, niciodată, cel, dispozitive, dedicate, întrebare, enterprise, flip, mobilizarea, început, mediului, smart, home, 2023, bazată, baraj, open, ran, tp, link, lansat, ces, sale, pas, routere, compatibile, wi, fi, dar, noi, produse, primul, rușii, afara, pilot, rup, tăi, banii, doar, era, elon, fâșurile, oh, ro, useri, plăcere, citesc, site, acum, extinde, sustine, piedone, efectul, lux, chiria, citite, cele, comentarii, presa, comunicate, protestează, scurte, ei, bulgaria, partajată, zi, rețea, mastersul, decoratorii, weeekend, aseară, iranian, israeliano, războiul, fost, cam, gândaci, găluște, supă, respect, golf, terminat, cât, politic, control, sub, onlineul, aduci, dispară, trebui, ar, lucruri, vine, apocalipsa, nici, unde, țara, mei, costă, peste, neamțu, 4g, apeluri, realizat, au, orange, vodafone, ul, rca, crește, pregătiți, pile, terme, erou, mihai, viziunea, nicio, statului, manoperă, auto, plătiți, asigurările, sănătate, din, mândrim, sondaj, note, doamna, șoșoacă, români, ne, rusesc,
Text of the page (most frequently used words):
2024 (36), #april (35), #comentarii (26), mai (24), #care (23), #arhi (23), pentru (19), din (15), dar (11), #este (10), #generația (10), cum (10), #româniei (9), cea (9), #mizerabilă (9), #despre (8), bine (7), sau (7), sunt (7), când (7), toate (5), 2022 (5), comentat (5), arhiblog (5), psd (5), românia (5), există (5), cât (5), tot (4), întâmplat (4), bani (4), #unde (4), 2023 (4), uitați (4), voi (4), monday (4), fără (4), putea (3), moartea (3), pedeapsă (3), coteț (3), scroafa (3), asta (3), september (3), fapt (3), azi (3), banii (3), stat (3), ultimele (3), știți (3), devine (3), știu (3), aia (3), nici (3), articolele (3), uit (3), niciodată (3), final (3), fallout (3), tuesday (3), hai (3), articolelor (3), lui (3), alte (3), site (3), primele (3), politică (3), drepturile (3), face (3), primul (3), uitat (2), cel (2), societate (2), fotografiilor (2), ideea (2), fezabilă (2), trebuie (2), urcă (2), atunci (2), ieri (2), acum (2), maithun (2), next (2), done (2), articole (2), cele (2), well (2), lucru (2), generațiile (2), contact (2), reciclez (2), privind (2), sondaje (2), prima (2), mizeria (2), internet (2), tare (2), agențiile (2), politic (2), șoșoacă (2), zile (2), acolo (2), meu (2), glume (2), nimic (2), blogul (2), spre (2), regretat (2), lucrurile (2), uite (2), atâția (2), așa (2), prin (2), cookies (2), îmi (2), acest (2), poate (2), câtă (2), își (2), fie (2), intrat (2), tip (2), această (2), trebui (2), plastic (2), alea (2), scot (2), niște (2), buzunare (2), avem (2), dispară (2), online (2), spitalul (2), bazată (2), partajată (2), cam (2), useri (2), pilot (2), vine (2), rețea (2), apocalipsa (2), fost (2), țara (2), lucruri (2), realizat (2), apeluri (2), mei (2), decât (2), fake (2), peste (2), rafila (2), orange (2), acesta (2), sondaj (2), nicio (2), momentul (2), bune (2), desfășoare (2), vodafone (2), utilizatori (2), mediului (2), october (2), ran (2), genul (2), ruzzia (2), open (2), totul (2), manoperă, statului, weeekend, cauză, posibil, deznădejde, aveam, viziunea, israeliano, uitate, mult, sentiment, găsit, sigur, înșelat, joi, deschis, secundă, ușor, masters, finalul, noapte, decoratorii, gândaci, tamponare, găluște, ușoară, supă, costă, funcțiune, demult, reflexe, auto, gris, simplu, place, absolut, ikea, vreo, fac, ajuns, biden, voiam, spunând, susține, viață, atac, incapabil, dinainte, împotriva, iranului, cumpăr, evita, canale, diplomatice, deci, surprizele, aseară, iranian, supa, galuste, deschid, foarte, simt, seriale, lea, stiu, pur, dulap, războiul, atins, pachetul, întrebarea, wokism, testez, lase, iau, senzația, serioasă, misiunea, noastră, altfel, educăm, luați, trans, mobilă, afară, mobexpert, întreb, 2007, televiziune, subiecte, corespondența, interviul, general, refuz, discut, vadimistice, ministerul, două, motive, fiind, atâta, timp, vom, ține, curie, doilea, admirați, citiți, rog, puiuțului, securist, dăruiește, viața, urcat, marie, trâmbițează, victoria, alexandru, spus, rând, fundației, clădire, exista, fiecare, ultima, trandafirași, roșii, buchetul, vieții, generație, sută, laudatio, ani, părinții, lor, contul, emigrezi, colaborăm, arhibet, penibil, trecută, are, sânii, subiect, preferat, aloca, pedeapsa, râs, spume, influenceriță, săptămâna, prinde, extrem, votează, simion, mafren, 119, circula, dacă, dispusă, cenzura, simplul, motiv, epuizat, subiectul, bloguri, înainte, spațiului, blogurile, aduci, onlineul, sub, control, chestiile, astea, showoff, reușit, facă, megalomaniacă, respect, transmită, bănuiesc, televizare, preluare, terminat, mastersul, golf, scurt, încercat, aceste, discuții, rezumă, subordonarea, respectiv, cna, gunoi, cultura, orașelor, abia, construcție, stați, puțin, gândiți, câți, băgat, acea, muncă, asemenea, dedicație, câte, speranțe, posibilitatea, joburi, localnici, impozite, măgărie, înjurați, dezvoltate, trebuit, paiele, mecul, dristor, băgau, nas, țestoasele, galapagos, tentați, măsuri, dure, drastice, prieten, vedere, ați, avut, clasică, banală, 330, mnemos, 270, cititori, search, bots, finestore, adc, sustine, thursday, friday, wednesday, efectul, piedone, zarax, drago, chiria, tudor, era, doar, tăi, login, register, vasilescu, galoș, andrei87, ovi, sîrb, andrei, zoso, citesc, plăcere, lux, gluma, spălații, curații, pregătiți, crește, rca, titlu, mișcări, long, shot, cine, unele, jur, scriu, politice, urmăresc, citite, presă, mucxs, 995, învăț, recunoașteți, publicitare, nemarcate, schimbări, bună, mașină, ieftin, bun, previzionează, elon, fâșurile, direct, publicații, orice, copiere, reproducere, publicare, acordul, deținătorului, deținute, strict, interzisă, fișierele, confidențialitate, pagină, may, persoane, excepția, flip, chroot, rezervate, hostat, data, acces, politica, confidentialitate, aparține, domeniu, cetin, ametcea, deținătorul, rezervă, asupra, publicate, comentariu, pas, rup, scurte, enterprise, comments, off, comunicate, presa, întrebare, dispozitive, baraj, rusesc, început, mobilizarea, protestează, rușii, dedicate, home, afara, lansat, extinde, bulgaria, january, link, ces, smart, sale, routere, compatibile, noi, produse, singure, scriitor, problemă, gratuit, diverși, potentați, politici, pornit, văzut, ştiţi, îmbogățește, sistemul, medical, întâmplător, unul, dintre, efectiv, mizerabil, ajutăm, ecologice, inscop, fel, inițiativele, pun, distrug, răspunderea, umerii, fraierilor, cetățeni, industria, politicul, doresc, medicii, ducă, vedem, oameni, modul, vrei, plătești, normal, mari, vede, încă, statul, român, speță, fondul, garantare, asigurărilor, printre, asigurări, găsească, nou, acei, poată, dezvolte, serviciile, iulie, contractul, muncit, vorbeam, colegiul, medicilor, eram, plătiți, asigurările, sănătate, undeva, partide, patrascu, parcă, treceți, bucurești, stânga, dreapta, spuneți, băi, spălat, pile, orașul, cerșetori, hoți, îndreaptă, mutat, părți, români, mircea, zice, baiatu, ăla, încearcă, imite, badea, terme, avea, vreuna, calitățile, mihai, neamțu, erou, zări, ăia, sondare, înjurături, note, doamna, perioada, anului, săptămânal, publicului, vreți, denumirea, manipulare, opiniei, publice, bandă, rulantă, tăbăciți, funny, mândrim, mâncarea, celebritate, prind, dat, share, articolul, iar, deja, inundat, șoșoci, pare, rău, pot, lăsa, comentariile, acasa,
Text of the page (random words):
arhiblog ro din țara unde nici apocalipsa nu vine arhiblog acasa arhibet despre arhi contact hai să colaborăm cum sa emigrezi contul meu arhi 16 april 2024 11 26 generația cea mai mizerabilă a româniei circula săptămâna trecută mizeria asta pe internet un laudatio penibil despre ce bune sunt generațiile alea care au acum de la 45 la 60 de trandafirași roșii în buchetul vieții știți de fapt ce e această generație generația cea mai mizerabilă din ultima sută de ani generația pentru care părinții lor 119 comentarii arhi 16 april 2024 11 19 cel mai întâmplat lucru care nu s a întâmplat niciodată am râs cu spume la mizeria asta care e mai fake decât sânii de influenceriță dar care va prinde extrem de bine la generațiile care îl votează pe simion well done mafren well done 19 comentarii arhi 15 april 2024 15 46 când devine fezabilă ideea de pedeapsă cu moartea pentru societate în general refuz să discut genul acesta de subiecte vadimistice din două motive primul fiind că atâta timp cât vom fi în ue niciodată nu va exista genul acesta de pedeapsă în românia și al doilea e că fiecare are un subiect preferat la care ar aloca pedeapsa cu moartea a 47 comentarii arhi 15 april 2024 12 20 atunci când scroafa de la psd se urcă pe coteț citiți vă rog interviul puiuțului de securist rafila despre spitalul dăruiește viața admirați cum s a urcat scroafa psd pe coteț și cum își trâmbițează victoria de acolo alexandru rafila a spus că în primul rând nu este spitalul fundației este o clădire a marie curie și că ministerul nu ține corespondența privind 40 comentarii arhi 15 april 2024 12 02 psd face bine românia știu că la prima vedere ați fi tentați să înjurați o asemenea măgărie dar stați puțin și gândiți vă câți bani s au băgat în acea construcție câtă muncă câtă dedicație câte speranțe pentru mai bine posibilitatea de joburi pentru localnici impozite pentru stat și abia la final dacă mai există poate și 22 comentarii arhi 15 april 2024 11 37 lucruri care ar trebui să dispară chestiile astea tip showoff ar trebui să dispară din cultura megalomaniacă a orașelor dezvoltate nu paiele de plastic cele de la mecul de la dristor pe care și le băgau în nas țestoasele din galapagos și a trebuit să se ia niște măsuri dure și drastice pentru că nu se mai putea în 18 comentarii arhi 15 april 2024 11 25 cum să aduci onlineul sub control politic mai pe scurt toate aceste discuții despre cenzura spațiului online se rezumă la subordonarea politică a mediului respectiv pentru că cna este un gunoi politic au încercat să o facă și cu blogurile dar nu au reușit din simplul motiv că s a epuizat subiectul bloguri înainte de a putea ei să desfășoare 10 comentarii arhi 15 april 2024 10 36 și s a terminat și mastersul la golf și despre respect am stat azi noapte să mă uit la finalul de la masters și nu am regretat nicio secundă bine am stat 4 zile de joi să mă uit la tot și tot nu am regretat sigur nu am găsit vreo televiziune dispusă să îl transmită bănuiesc că drepturile de televizare sau preluare sunt 12 comentarii arhi 15 april 2024 10 05 supă de găluște fără gândaci si cum voiam eu sa fac o supa cu galuste iau pachetul de gris din dulap si nu stiu de ce poate un al 7 lea simt il deschid si ma uit in el posibil din cauză că îl aveam de mult acolo și reflexe demult uitate au intrat în funcțiune pentru ca 18 comentarii arhi 14 april 2024 10 47 cam cum a fost războiul israeliano iranian de aseară cam așa a fost aia de la final e biden spunând că nu susține un atac împotriva iranului totul trebuie să se desfășoare pe canale diplomatice deci da 32 comentarii arhi 12 april 2024 10 47 m am uitat ca să nu vă uitați voi fallout dar cât de tare m am înșelat oh cât de tare am deschis ieri fallout cu un ușor sentiment de deznădejde nu mai există seriale bune nu mai există nimic care să nu fie atins de wokism și să nu lase senzația aia de misiunea noastră este să vă educăm că trans 57 comentarii arhi 12 april 2024 10 30 e weeekend decoratorii mei întrebarea foarte serioasă de altfel este voi de unde vă mai luați mobilă în afară de mobexpert și ikea întreb pentru că am ajuns la momentul din viață unde îmi place să știu dinainte ce cumpăr pentru a evita surprizele sunt absolut incapabil să testez lucruri pe banii mei pur și simplu nu 37 comentarii arhi 11 april 2024 11 00 cât costă în viziunea statului o manoperă auto pentru că vorbeam ieri de asigurări și încă există printre voi oameni care sunt la modul dar cât vrei să plătești e și normal să fie mari hai să vedem și cum vede statul român în speță fondul de garantare a asigurărilor o problemă banală un prieten a avut o tamponare ușoară nimic 26 comentarii arhi 11 april 2024 10 25 să nu uitați să vă plătiți asigurările de sănătate să ştiţi că în sistemul medical întâmplător sau nu există şi bani unul dintre lucrurile pe care mi le doresc este să ajutăm medicii să găsească acei bani şi să poată să şi dezvolte serviciile la 1 iulie 2023 contractul nou pentru care s a muncit de la colegiul medicilor dar eram pe 45 comentarii arhi 11 april 2024 10 03 de ce nu reciclez uite de asta pentru că la fel ca toate inițiativele ecologice care pun răspunderea pe umerii fraierilor cetățeni când de fapt industria și politicul distrug tot nu este decât un fake mizerabil care îmbogățește efectiv gratuit diverși potentați politici și totul a pornit de la momentul când am văzut cum 48 comentarii arhi 11 april 2024 09 41 nicio zi fără un sondaj am intrat în perioada aia a anului în care săptămânal toate agențiile de sondare a publicului sau denumirea clasică agențiile de manipulare a opiniei publice prin sondaje scot sondaje pe bandă rulantă pentru că și banii ăia de la partide trebuie să se ducă undeva nu azi avem inscop cu un sondaj despre 32 comentarii arhi 10 april 2024 14 34 note pentru doamna șoșoacă și pentru că o celebritate dar nu mă prind care a dat share la articolul meu cu mâncarea din ultimele 2 zile a lui șoșoacă iar blogul e inundat de șoșoci îmi pare rău nu pot lăsa comentariile alea că deja nu e funny și nici nu vreți să vă tăbăciți la înjurături 26 comentarii arhi 10 april 2024 14 04 români cu care ne mândrim când mai treceți așa prin bucurești vă uitați stânga dreapta și vă spuneți băi hai că parcă s a mai spălat orașul nu mai sunt atâția cerșetori atâția hoți de buzunare uite lucrurile se îndreaptă spre bine să știți de fapt că nu mai sunt pentru că s au mutat în alte părți spre alte zări 44 comentarii arhi 10 april 2024 13 34 mihai neamțu erou de la terme n pile bine știu că gluma din titlu e un long shot și nu am cu cine dar unele glume jur că se scriu singure aș putea fi scriitor de glume pentru patrascu sau cum ii zice la baiatu ăla care încearcă să îl imite pe mircea badea dar fără a avea vreuna din calitățile 41 comentarii arhi 10 april 2024 12 12 pregătiți vă crește rca ul știți că tot vă învăț cum să recunoașteți articolele publicitare nemarcate din presă și nu articolele tip uh ce bună este această mașină cu plastic ieftin dar bun nu ci articolele care previzionează schimbări care urmăresc mișcări politice care în final scot niște bani din buzunare azi avem pe spălații și curații de 32 comentarii 1 2 995 ultimele articole generația cea mai mizerabilă a româniei tuesday 16 april 2024 cel mai întâmplat lucru care nu s a întâmplat niciodată tuesday 16 april 2024 când devine fezabilă ideea de pedeapsă cu moartea pentru societate monday 15 april 2024 atunci când scroafa de la psd se urcă pe coteț monday 15 april 2024 psd face bine românia monday 15 april 2024 ultimele comentarii mucxs a comentat la generația cea mai mizerabilă a româniei 16 april 2024 maithun a comentat la generația cea mai mizerabilă a româniei 16 april 2024 maithun a comentat la generația cea mai mizerabilă a româniei 16 april 2024 next a comentat la generația cea mai mizerabilă a româniei 16 april 2024 next a comentat la generația cea mai mizerabilă a româniei 16 april 2024 cele mai citite articole generația cea mai mizerabilă a româniei tuesday 16 april 2024 chiria devine un lux monday 8 april 2024 efectul piedone wednesday 10 april 2024 m am uitat ca să nu vă uitați voi fallout friday 12 april 2024 de ce nu reciclez thursday 11 april 2024 arhiblog sustine finestore acum pe site 330 utilizatori online utilizatori andrei87 drago adc zarax mnemos 270 cititori 55 search bots citesc cu plăcere zoso andrei ovi sîrb tudor galoș vasilescu useri arhiblog ro register login useri din țara unde nici apocalipsa nu vine ruzzia oh elon era doar despre banii tăi 13 october 2022 17 comentarii protestează rușii de rup fâșurile de pe ei 21 september 2022 36 comentarii a început mobilizarea în ruzzia 21 september 2022 15 comentarii întrebare de baraj rusesc 21 september 2022 34 comentarii scurte comunicate de presa vodafone și orange au realizat în românia primele apeluri 4g peste o rețea pilot partajată bazată pe open ran 9 october 2023 comments off on vodafone și orange au realizat în românia primele apeluri 4g peste o rețea pilot partajată bazată pe open ran tp link a lansat la ces 2023 primele sale routere compatibile wi fi 7 dar și noi produse smart home și dispozitive dedicate mediului enterprise 9 january 2023 3 comentarii flip face primul pas în afara româniei și se extinde în bulgaria 16 may 2022 1 comentariu prima pagină despre arhi politică de confidențialitate politică privind fișierele cookies contact arhiblog ro este un site ce aparține lui cetin ametcea deținătorul își rezervă toate drepturile asupra articolelor publicate pe acest domeniu de internet cu excepția articolelor sau fotografiilor ce sunt deținute de alte persoane sau publicații orice copiere reproducere sau publicare a articolelor și fotografiilor de pe acest site fără acordul direct al deținătorului este strict interzisă 2007 2024 blogul lui arhi toate drepturile rezervate hostat de chroot politica de confidentialitate cookies data acces
|